Despre mine
Povestea mea
Știu că este dificil să vii să vorbești despre problemele tale unei persoane pe care n-o cunoști. Așa că am să fac eu primul pas.
Cine sunt
Dr. Răzvan Turcu
Am absolvit facultatea în anul 1995 – după mai bine de 30 de ani de psihologie. De la bun început am lucrat cu copiii fără părinți, cu copii cu deficiențe și cu adulții aflați în situații existențiale critice.
La un an de la absolvire, am deschis primul Cabinet de Psihologie din Craiova cu specificul psihodiagnoză și psihoterapie. De atunci, cu sute de persoane, am deslușit suferințele psihice găsindu-le rezolvare în ședințele de consiliere și psihoterapie.
Dețin un Doctorat în Științele Sociale, sunt lector universitar și am formări în Psihoterapie Rațional-Emotivă la Institutul Albert Ellis din New York, precum și în Hipnoză Clinică, relaxare și terapie ericksoniană.
Particip constant la congrese internaționale de psihologie, susțin training-uri și workshop-uri și am colaborat cu mai multe echipe și sportivi de performanță în domeniul psihologiei sportive.
Parcurs
Repere Profesionale
Un parcurs definit de experiență clinică, formare avansată și activitate academică.
30+ Ani de Experiență
Am absolvit Facultatea de Psihologie în 1995 și de atunci însoțesc oameni în procesul lor de înțelegere, echilibrare și vindecare.
Formări Avansate
Doctorat în Științe Sociale, Psihoterapie Rațional-Emotivă, Hipnoză Clinică și terapie ericksoniană.
Activitate Academică
Lector universitar, prezență constantă la congrese internaționale, traininguri și workshopuri din domeniul psihologiei.
Filosofia mea
Terapia ca Parteneriat
Oamenii sunt atrași de psihoterapie din tot felul de motive: unii se află într-o criză acută, alții își doresc un spațiu de reflecție departe de rutina zilnică.
Consider că terapia ar trebui să fie un parteneriat. Din partea mea, aduc energia, experiența și sensibilitatea la relația terapeutică. În schimb, cer fiecărui client deschidere, onestitate, curiozitate și dorința de a experimenta noi modalități de gândire, simțire și comportare.
Scopul meu este să colaborez cu fiecare client pentru a-l ajuta să atingă un sentiment mai puternic de fericire, pace, integritate și satisfacție în viața lui.
"Indiferent de obiectivul tău, creez un cadru sigur, confidențial și profesionist, în care să te simți respectat, ascultat și înțeles."
— Dr. Răzvan Turcu
Ai nevoie de sprijin?
Programează o ședință online
Psihoterapia online îți oferă sprijin profesionist, într-un spațiu sigur și confidențial, direct de oriunde te afli.